Cele mai sigure maşini ale anului 2011 - TPARK

Cele mai sigure maşini ale anului 2011

Distribuie articolul
Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin

După ce a publicat testele a 53 de maşini pe parcursul anului 2011, Euro NCAP( www.euroncap.com) a prezentat zilele acestea un top al celor mai bune autoturisme, pe clase, din punct de vedere al siguranţei. Printre vehiculele testate anul trecut s-au aflat şi cele mai noi vehicule electrice disponibile pe piaţă.

Cel mai slab rezultat, Dacia Duster

11 automobile au obţinut doar 4 stele, în timp ce recordul negativ al anului trecut este obţinut de Dacia Duster cu doar 3 stele.  În schimb, maşinile care au fost alese drept cele mai bune din clasele lor au obţinut punctajul maxim de 5 stele şi au avut scoruri foarte bune la cele 4 arii de interes ale Euro NCAP.

Cele mai bune maşini pe categorii sunt:

  • Categoria off-roadere mici: Audi Q3
  • Categoria Supermini: Chevrolet Aveo
  • Categoria maşini de familie mici: Ford Focus
  • Categoria Mini MPV: Mercedes B Class
  • Categoria maşini de familie mari: Volvo V60

Rezultate bune în categorie proprie au fost obţinute şi de Chevrolet Malibu, Mercedes M Class, Toyota Yaris, Lexus CT200h, Opel Zafira Tourer, Hyundai ix20 şi BMW X1. O menţiune specială este legată de Ford Ranger, singurul pick-up testat de Euro NCAP în 2011. Ranger este cel mai sigur pickup de până acum testat de organizaţie şi a performat foarte bine în toate domenile, inclusiv în cel ce priveşte protecţia pietonilor.

Nisan LEAF a fost primul vehicul electric care a primit ratingul de 5 stele, acest tip de vehicule eco având de trecut nişte cerinţe mai stricte care vizează şi integritatea sistemului de acumulatori după impact. Euro NCAP a mai premiat şi câţiva producători pentru introducerea unor sisteme de siguranţă inovative.

Ford Focus, oferit cu sistemele active Citz Stop, Driver Alert, Forward Alert şi Lane Keeping Aid a fost prima maşină de volum care a primit 4 astfel de distincţii. Mercedes-Benz Clasa B şi Volvo V60 au mai fost răsplătite pentru sistemele Collision Prevention Assist şi City Safety, dar şi pentru Sistemul de Frânare de Urgenţă Autonom( AEB).

În 2012, Euro NCAP va intorduce standarde mai stricte la testele pentru protecţia pietonilor.

sursa: www.adevarul.ro

Articole recente