Comunicat de presa... - TPARK

Comunicat de presa…

Distribuie articolul
Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin

PICONET lansează prima aplicaţie Android de plată a parcării în România!

Firma PICONET a dezvoltat şi lansat aplicaţia Android SMS Parking România care vine în ajutorul şoferilor cu o modalitate simplă, modernă şi interactivă de plată a parcării cu ajutorul smartphone-ului. Aplicaţia Android SMS Parking România este disponibilă în mod gratuit pe Android Market si se poate folosi din reţelele Orange si Vodafone în Timişoara, Oradea şi Târgu-Mureş.

Aplicaţia este prima de acest fel în România. Şoferii au posibilitatea de a-şi salva în memoria telefonului numărul de înmatriculare şi oraşul în care parchează cel mai des. Ei vor fi informaţi asupra preţului parcării în funcţie de numărul de minute dorit şi vor primi o notificare înainte ca timpul pentru parcare să expire. Utilizatorii aplicaţiei Android SMS Parking Romania îşi pot exprima dorinţa ca sistemul să fie extins si în oraşul lor apăsând un buton în meniul aplicaţiei. Aplicaţia SMS Parking Romania este disponibilă în limbile română, maghiară şi engleză.

Folosirea aplicaţiei SMS Parking România este simplă: se selectează oraşul şi perioada dorită şi aplicaţia va trimite SMS-ul corespunzător. În câteva secunde se primeşte un SMS de confirmare. Aplicaţia va notifica clientul atunci când perioada plătita expiră. Dacă e necesar se poate trimite un nou SMS.

Aplicaţia SMS Parking România este o alternativa modernă care elimină permanenta goana după monede şi timpul pierdut pentru căutarea parcometrelor şi a punctelor de vânzare a tichetelor de parcare. Aplicaţia poate fi descarcată de pe Android Market (căutaţi SMS Parking România) sau folosind codul QR de mai sus. 

Despre PICONET:

PICONET este liderul pieţei de plată a parcării prin SMS având în funcţiune sistemul TPark încă din 2006 în Timişoara şi din 2008 în Oradea. Un sistem similar funcţionează în Târgu-Mureş de la 1 aprilie 2011. Numărul de cetăţeni care folosesc sistemul TPark creşte lunar cu 20-30%. PICONET a dezvoltat şi întreţine sistemul TPark de plată a parcării prin SMS oferit ca SoftwareAsAService (SaaS) administratorilor de parcări. PICONET are contracte directe cu operatorii GSM majori oferind cele mai mici comisioane şi garanţia încasării rapide a taxelor. Sistemul TPark disponibil la www.tpark.ro oferă operatorilor o soluţie la cheie de administrare şi control al parcărilor având inclus un sistem de reporting complet cu gestiunea amenzilor şi un modul de control pe teren. TParkR este marcă înregistrata a PICONET.

Articole recente