Motoarele anului 2013 - TPARK

Motoarele anului 2013

Distribuie articolul
Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin

Surpriză total neaşteptată la concursul „Motoarele anului 2013”. TDI-ul e mort, VW nu a luat nimic.

Deciziile juriului dau peste cap toată piaţa şi închid gura tuturor celor care au crezut că salvează lumea, dar şi celor care au făcut pasiuni pentru cele mai avantajoase motoare.

Ward`s Auto este o companie americană care se ocupă cu activităţi conexe sectorului auto. Printre altele, are şi două publicaţii de profil şi un concurs la sfârşit de an în care un juriu de specialitate alege cele mai bune motoare.

Acum s-a făcut lista cu cele 10 motoare câştigătoare în 2013. Adică lumea (în special americanii) ar trebui să ia în calcul aceste rezultate. Atenţie, lista nu este un top. Anul acesta, pentru juriu a cotat inovaţia, tehnologiile şi alte artificii mecanice sau electronice care fac economie de combustibil. Interesant şi neaşteptat este că nici un motor diesel nu a câştigat.

Progresele făcute de procuratorii de motoare alimentate cu benzină sunt mai importante decât orice pentru 2013. Reducerea consumurilor a contat cel mai mult prin creşterea puterilor şi micşorarea capacităţii cilindrice a motoarelor. Funcţia de start-stop pe din ce în ce mai multe motoare cu benzină a fost, la fel, decisive în alegerile juriului. Totodată, greutatea scăzută a motoarelor prin folosirea materialelor uşoare a fost un plus în comparaţie cu evoluţiile minore ale motoarelor diesel pentru anul viitor.

În concurs au intrat şi motoarele învingătoare anul trecut, care au fost testate cap la cap cu noile lansări. Singurul model diesel eligibil pentru un loc într-una din cele 10 categorii a fost diesel de pe Q7, care nu a putut fi încă testat (TDI de 3 litri).

Ca să fii în acest concurs ca producător trebuie să ai motoare noi, pe piaţă deja, iar preţurile de bază ale maşinilor pe care sunt montate aceste motoare să nu depăşească 55.000 de dolari. 11 din cele 40 de motoare testate au fost electrice şi nici unul nu a trecut de juriu.

Cele mai bune motoare în 2013, sunt următoarele (V – motor în „V”, L – motor în linie, B – motor Boxer):

  • V6, de 3 litri, TFSI (Audi S5)
  • L4, de 2 litri, turbo (BMW328i)
  • L6, de 3 litri, turbo (BMW 135is)
  • V6, de 3.6 litri (Dodge Ram 1500)
  • L4, de 2 litri, turbo (Ford Focus ST)
  • V8, de 5.8 litri, supraalimentat (Ford Shelby GT500)
  • L4, de 2 litri, turbo (Cadillac ATS)
  • L4, de 2.4 litri (Honda Accord Sport)
  • V6, de 3.5 litri (Honda Accord)
  • B4, 2 litri (Subaru BRZ)

Sursa: http://www.incont.ro/auto/surpriza-total-neasteptata-la-concursul-ldquo-motoarele-anului-2013-rdquo-tdi-ul-e-mort-vw-nu-a-luat-nimic.html

Articole recente