Noul Cod Rutier: Modificări importante - TPARK

Noul Cod Rutier: Modificări importante

Distribuie articolul
Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin

Noul Cod Rutier aduce cu sine amenzi mai mari, permise în format nou, sancţiuni pentru biciclişti şi alte reglementări noi.

1. Bicicliştii vor putea fi sancţionaţi dacă încalcă legea. Noul Cod Rutier prevede sancţiuni contravenţionale pentru bicicliştii care încalcă prevederile legale. Astfel, dacă există o pistă de biciclete pe acel segment de drum şi biciclistul circulă pe şosea, poliţiştii îl pot amenda. Bicicliştii care încalcă alte norme, cum ar fi nerespectarea culorii roşii a semaforului, ar putea fi şi ei sancţionaţi de poliţişti.

2. Avariile cu autor necunoscut trebuie reclamate la Poliţie în termen de 24 de ore. O altă noutate a Codului Rutier îi  vizează pe şoferii care îşi găsesc autoturismele lovite în parcare de autor necunoscut. Fie că este vorba de un act de vandalism, precum o zgârietură cu cheia sau de o lovitură în toată regula, şoferii sunt obligaţi să se prezinte în termen de 24 h la birourile de constatare a accidentelor uşoare pentru eliberarea dovezii de reparaţiz.

3. Introducerea permiselor în format european. Odată cu introducerea obligativităţii efectuării unei vizite medicale la schimbarea permisului de conducere, noile permise au un format diferit, aliniat la normele europene. Noul tip de permis de conducere include o serie de elemente menite să îl facă inviolabil şi să descurajeze falsificarea acestuia.

4. Pierzi „plasticul”, primeşti un duplicat. În cazul în care un şofer îşi pierde permisul de conducere, fie prin distrugere, fie prin furt, acesta primeşte în schimb un duplicat, care continuă perioada de valabilitate a acestuia până la data de expirare, indiferent când este aceasta. Acest duplicat este acordat fără necesitatea unui examen medical.

5. Permisele „normale” vor fi valabile 10 ani, pe când profesioniştii le vor schimba la 5 ani. Odată cu noul Cod Rutier, valabilitatea permiselor de conducere este de 5 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi TV, respectiv de 10 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, BI şi BE. Şoferii sunt obligaţi să efectueze un examen medical la înoirea permisului de conducere, indiferent de categoria deţinută. Preschimbarea permisului de conducere costă tot 68 lei.

6. Cresc amenzile. Creşterea salariului minim pe economie anunţată de Executiv, va duce la creşterea cu 15% a amenzilor rutiere. Cuantumul unui punct de amendă este în continuare de 10% din salariul minim pe economie, ceea ce înseamnă că acesta va urca de la 70 la 80 lei. În cazul nepurtării centurii de siguranţă, amenda va fi de 240 lei. Pentru folosirea telefonului mobil la volan, amenda se situează între 160 şi 240 lei. În cazul depăşirii vitezei maxime admise cu peste 50 km/h, amenda variază între 720 şi 1600 lei.

7. Adio, mopede fără permis. Cele aproximativ 200.000 de mopede şi scutere din România vor necesita un permis de conducere pentru a putea fi conduse legal pe drumurile publice. În cazul în care conducătorii acestora posedă deja un permis de conducere valabil pentru orice categorie, nu trebuie să îşi facă griji. Permisul de conducere pentru această categorie se va obţine în urma unui examen de îndemânare pe un traseu dedicat, după ce au promovat în prealabil un examen scris. Vârsta minimă pentru obţinerea unui permis de conducere al unui moped pe drumurile publice din România va fi de 16 ani.

8. AM şi A2, noile categorii pentru mopede şi motociclete. Noul Cod Rutier introduce obligativitatea permisului de conducere pentru mopede şi creează o nouă categorie pentru acestea: AM. În această categorie sunt incluse mopedele, scuterele, ATV-urile şi alte autovehicule dotate cu motor de capacitate mică, a căror viteză nu depăşeşte 45 de kilometri pe oră, iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 de centimetri cubi, decât după ce susţin un examen teoretic şi unul practic pentru obţinerea permiselor din categoria AM, A1 şi B1. Categoria A2 este o altă noutate a Codului Rutier 2013 şi este încadrată între A1 şi A. Aceasta include motociclete cu puterea de maxim 35kW, cu un raport putere/greutate care nu depăşeşte 0,2 kW/kg şi care nu sunt derivate dintr-un vehicul având mai mult de dublul puterii sale.

9. Permisul de conducere pentru categoria A se va putea obţine de la 24 ani. Numărul mare de accidente produse de cei care conduceau motociclete puternice în primul an de la obţinerea permisului de conducere a atras atenţia poliţiştilor, care au impus o regulă mai strictă privind obţinerea categoriei A. Candidatul trebuie să aibă minimum 24 de ani împliniţi, vechea vârstă minimă fiind de 21 de ani.

10. Subcategoriile de permis au devenit categorii. Subcategoriile A1, B1, C1, C1E, D1 şi D1E au devenit categorii în toată regula. Spre deosebire de alte modificări ale legislaţiei, în cazul de faţă vorbim doar despre o modificare a denumirii, urmând să fie folosit termenul de „categorie” în loc de „subcategorie”, pe când numele fiecărei categorii rămâne neschimbat.

 Sursa: http://www.automarket.ro/stiri/noul-cod-rutier-2013-pe-scurt-11-modificari-importante-49177.html%20idei%20blog:

Articole recente