Cât costă parcarea în marile capitale europene - TPARK

Cât costă parcarea în marile capitale europene

Distribuie articolul

Sunteţi curioşi cât costă parcarea sau cum se parchează în marile capitale europene? Atunci vă invităm să citiţi articolul de mai jos .

Paris

În ciuda celor peste 300 de parcări publice şi private raspândite prin tot Parisul, care totalizează circa 70.000 de locuri de parcare, în capitala Luminilor este o adevarată aventură să-ţi parchezi maşina. Tocmai pentru a facilita găsirea rapidă a unui loc de parcare liber, municipalitatea Parisului a introdus, în urmă cu cinci ani, un serviciu wireless care le spune şoferilor, prin intermediul telefonului mobil sau al sistemelor de navigaţie GPS, dacă există sau nu spaţii de parcare disponibile în imediata apropiere. Acest sistem a fost introdus, în ultimii ani, şi în Germania (unde monitorizează 800 de parcări), Elveţia, Italia, Marea Britanie, Austria şi Spania. Tarifele de parcare din capitala Franţei oscileaza între 3 euro/ora, în zonele ultracentrale, 6,50 euro pentru două ore şi între 20 şi 35 de euro pentru 24 de ore. Cei care doresc să călătorească la Paris cu maşina îşi pot rezerva locuri de parcare prin intermediul site-ului www.parking-public.fr.

Viena

Municipalitatea Vienei a hotarât să introducă, începând cu 1 martie 2012, noi taxe de parcare, precum şi noi amenzi pentru parcarea ilegală. Parcarea pe o perioadă scurtă, de jumatate de ora, va costa 1 euro, şi nu 0,60 euro cât este în prezent, pentru 60 de minute – 2 euro, în loc de 1,20 cât este încă în vigoare, pentru 90 de minute – 3 euro, iar pentru 120 de minute – 4 euro. Cei care vor parca ilegal vor fi nevoiţi să scoată din buzunar, din martie 2012, nu mai puţin de 36 de euro, şi nu 15 euro ca şi până în prezent. În schimb, taxa de parcare pentru abonamentele de tip reşedinţă se va micşora de la 12 la 10 euro pe lună. La Viena sunt mai multe cartiere cu parcare limitată la maxim doua ore pe baza unui tichet care se completează şi se pune în parbriz. Tichetul violet permite parcarea gratuită timp de 10 minute, iar altele patru de culori roşu, albastru, verde şi galben – parcări de până la două ore. Partea nebuloasa o reprezintă„linia albastră“. Această linie trasata pe carosabil marchează, teoretic, intrarea într-o zonă cu reguli specifice de parcare. Şoferul trebuie să ţină minte dacă a trecut linia albastra, nemaipunându-se la socoteală că noaptea aceste linii nu sunt prea vizibile.

Budapesta

În capitala Ungariei, din februarie 2009 se poate plătii taxa de parcare şi prin intermediul telefonului mobil. Se trimite un mesaj de tip text cu numărul de înmatriculare al maşinii şi numărul inscripţionat pe locul de parcare. Se aşteaptă răspunsul furnizorului, care cuprinde codul zonei de parcare, numărul de înmatriculare, momentul de începere al parcării şi tariful orar, la care se adaugă un comision de 75 de forinţi pentru utilizarea sistemului telefonic de parcare. La plecare, se trimite un alt mesaj cu cuvântul STOP, iar furnizorul trimite un alt mesaj cu numărul de înmatriculare, timpul parcării şi taxa totală. Acest serviciu este valabil în 21 de oraşe din Ungaria şi este folosit de peste 50% dintre şoferii care-şi parchează maşina în aceste localităţi. Taxele de parcare au crescut, anul trecut, de la 430 la 580 forinţi pe ora, adică la aproape 2 euro, în zonele cele mai scumpe din Budapesta, cum este şi districtul Cetate.

!!! De reţinut: în toate cele 3 oraşe plata parcării se poate face şi cu ajutorul telefonului mobil.

Aşadar, dacă veţi călătorii în aceste oraşe cu maşina, adaugaţi la buget şi banii pentru parcare.

sursa: www.opiniatimisoarei.ro

Articole recente